Moarte absurdă. Un pensionar, ucis de o vacă „zburătoare”. Cum a fost posibil și unde
Un pensionar în vârstă de 82 de ani din India a fost ucis pe loc de o vacă „zburătoare”, după ce animalul a fost lovit de un tren care circula cu viteză, iar în urma impactului a fost aruncat la 30 de metri în aer. Moartea absurdă i-a determinat pe oficialii din această țară să anunțe măsuri de siguranță referitoare la circulația feroviară.
Pensionar din India, ucis de o vacă în zbor
Pensionarul, un fost electrician, Shivdayal Sharma, își făcea nevoile pe calea ferată, în regiunea Alwar din India, când a avut loc straniul incident ce i-a curmat viața.
Animalul a fost lovit de un tren ce circula pe ruta Mumbai – Gujarat. Trenurile care circulă în zona în care a avut loc incidentul pot atinge viteze de până la 100 de metri pătrați.
Un alt bărbat care se afla în apropierea șinelor a fost cât pe ce să moară în aceleași circumstanțe, dar a evitat la limită să fie lovit de animalul trimis în zbor de impactul cu trenul.
Autoritățile au anunțat măsuri
În urma acestui incident, ministrul căilor ferate din India, Ashwini Vaishnaw, a anunțat că au început să fie luate măsuri precum îndepărtarea gunoaielor și a vegetației pentru a elimina vacile din apropierea șinelor de tren.
Ministrul căilor ferate din India a mai spus că mecanicii de tren vor fi instruiți să evite să accelereze atunci când ajung în zone în care se află numeroase animale în apropierea șinelor, potrivit The Sun.
Incidentul a determinat mulți oficiali să se mobilizeze pentru îmbunătățirea reglementărilor referitoare la căile ferate, în contextul în care au fost înregistrate numeroase incidente din cauza unor vaci ajunse pe șine, potrivit Daily Mail.
În jurul unei căi ferate din această țară au fost chiar ridicate garduri pentru a preveni situațiile în care vacile ajung pe șine, putând provoca incidente grave.